Ce inseamna ca Isus este Mielul lui Dumnezeu?
Când Isus este numit Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1:29, Ioan 1:36), se referă la faptul că EL ESTE SACRIFICIUL, PERFECT ŞI SUPREM, PENTRU PĂCAT. Pentru a înțelege cine a fost Isus Hristos şi ce a făcut El, trebuie să începem cu Vechiul Testament, care conține profeții privind venirea lui Hristos ca “jertfă pentru păcat” (Isaia 53:10). De fapt, întregul sistem al sacrificării stabilit de către Dumnezeu în Vechiul Testament a pregătit terenul pentru venirea lui Isus Hristos, sacrificiul perfect pe care Dumnezeu L-a oferit ca răscumpărare pentru păcatele poporului Său (Romani 8:3; Evrei:10). Sacrificarea mieilor a jucat un rol foarte important în viața religioasă a evreilor.
Cine este Isus Hristos? Spre deosebire de întrebarea "Există Dumnezeu?", foarte puţine persoane au pus întrebarea dacă Isus Hristos a existat cu adevărat. În general este acceptată ideea că Isus a fost un om care a trăit în Israel în urmă cu aproape 2000 de ani.
Isaia 52:14 declară, “După cum pentru mulți a fost o pricină de groază—atât de schimonosită Îi era fața, şi atât de mult se deosebea înfățişarea Lui de a fiilor oamenilor.” Isus a suferit foarte sever în timpul încercărilor, torturii şi crucificării (Matei 27; Marcu 15; Luca 23; Ioan 19).
Este un lucru foarte bine cunoscut că Isus Hristos a fost executat public, prin crucificare, în Iudeea, în primul secol d.H., aflată sub conducerea lui Pilat din Pont, la cerinţa sinedriului evreiesc. Relatările istoricilor necreştini despre Flavius Iosefus, Cornelius Tacitus, Lucius de Maimonides şi chiar despre sinedriul evreiesc confirmă relatările martorilor creştini despre aceste aspecte istorice importante referitoare la moartea lui Isus Hristos.
În plus faţă de afirmaţiile specifice ale lui Isus legate de propria Sa identitate (vezi de asemenea întrebarea "
Sunt multe profeții despre Isus Hristos în Vechiul Testament. Unii comentatori spun că sunt sute de profeții cu privire la Mesia. În continuare sunt prezentate acele profeții care se consideră a fi cele mai importante şi mai mai clare.


























