Cu toate că bărbatul și femeia sunt egali în relația lor cu Cristos, Scriptura îi dă fiecăruia roluri specifice în căsătorie

Soțul trebuie să își asume conducerea casei (1 Corinteni 11.3, Efeseni 5.23). Această conducere nu trebuie să fie dictatorială, cu atitudine de superioritate sau de șefie față de soție, ci trebuie să fie în conformitate cu exemplul lui Cristos, a felului în care conduce Biserica.
„Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Cristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt” (Efeseni 5.25-26). Cristos a iubit Biserica (poporul Său) cu compasiune, milă, iertare, respect și altruism. În același fel trebuie să-și iubească și soții soțiile.

Soțiile trebuie să se supună autorității soților lor.
„Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Cristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Și după cum Biserica este supusă lui Cristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile” (Efeseni 5.22-24). Cu toate că femeile trebuie să se supună soților lor, Biblia le spune de asemenea și bărbaților de câteva ori cum trebuie să-și trateze soțiile.

Soțul nu trebuie să-și asume rolul de dictator, ci trebuie să arate respect față de soția lui și față de părerile ei. De fapt, Efeseni 5.28-29 îi îndeamnă pe bărbați să-și iubească soțiile la fel cum își iubesc trupul propriu, hrănindu-l și îngrijindu-l. Dragostea unui bărbat pentru soția lui trebuie să fie la fel ca dragostea cu care Cristos Și-a iubit Trupul Său, Biserica.
„Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri, cum se cuvine în Domnul. Bărbaților, iubiți-vă nevestele și nu țineți necaz pe ele” (Coloseni 3.18-19).
„Bărbaților, purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu înțelepciune cu nevestele voastre, dându-i cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moșteni împreună cu voi harul vieții, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre” (1 Petru 3.7).
Din aceste versete, vedem că dragostea și respectul caracterizează atât rolul al soțului, cât și cel al soției. Dacă acestea sunt prezente, atunci autoritatea, conducerea, dragostea și supunerea nu vor fi o problemă pentru niciunul dintre parteneri.

Cu privire la împărțirea responsabilităților în casă, Biblia îi sfătuiește pe soți să-i asigure familiei cele necesare. Acest lucru înseamnă că el muncește și face suficienți bani, încât să asigure toate necesitățile vieții pentru soție și pentru copii. A nu face acest lucru aduce consecințe spirituale precise. „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios” (1 Timotei 5.8). Prin urmare, un om care nu face niciun efort pentru a-i purta de grijă familiei nu se poate numi pe drept creștin.
Acest lucru nu înseamnă că soția nu poate participa la susținerea familiei – Proverbele 31 demonstrează că o soție evlavioasă cu siguranță face acest lucru – dar a-i asigura cele necesare familiei nu este în principal responsabilitatea ei, ci a soțului. Cu toate că un soț trebuie să ajute la creșterea copiilor și la treburile gospodărești (împlinindu-și astfel datoria de a-și iubi soția), Proverbele 31 ne arată de asemenea clar: căminul trebuie să fie domeniul principal de influență al femeii și responsabilitatea ei. Chiar dacă trebuie să stea până târziu noaptea și să se scoale devreme, familia ei este bine îngrijită. Acesta nu este un mod de viață ușor pentru multe femei – mai ales în națiunile vestice prospere. Totuși, mult prea multe femei sunt stresate și solicitate la maxim. Pentru a preveni un astfel de stres, atât soțul, cât și soția ar trebui, cu rugăciune, să-și reordoneze prioritățile și să urmeze instrucțiunile Bibliei cu privire la rolurile lor.

Conflicte privitoare la diviziunea muncii în căsnicie cu siguranță vor apărea, dar, dacă ambii parteneri sunt supuși lui Cristos, aceste conflicte pot fi minime. Dacă un cuplu găsește că certurile cu privire la acest aspect sunt frecvente și vehemente sau dacă conflictele par să caracterizeze căsnicia, problema este una spirituală. Într-o astfel de situație, partenerii trebuie să se rededice rugăciunii și supunerii mai întâi față de Cristos și apoi unul față de celălalt, într-o atitudine de dragoste și de respect.

sursa: http://www.gotquestions.org/Romana/rolul-sotului-sotiei.html

Facebook

Calatoria lunga

calatoria-lunga

Viata este o calatorie. Va veni clipa cand aceasta calatorie se va sfarsi fie in Rai, fie in Iad. Tu stii in ce directie mergi?

De ce plange Maria?

de ce plange Maria

Saraca Maria...inima ei este ranita chiar de catre cei care spun ca o iubesc. Stii tu de ce?

Creator sau mincinos


Cum a inceput lumea, cum a intrat pacatul in lume si de ce trebuie sa ne incredem in Domnul Isus Hristos.

Probleme cu inima

probleme-cu-inima

Toti ne nastem cu probleme la inima. Inima este mai mult decat muschi, vase de sange, nervi si tesuturi. Ti-ai verificat inima in ultimul timp?