Sunt multe profeții despre Isus Hristos în Vechiul Testament. Unii comentatori spun că sunt sute de profeții cu privire la Mesia. În continuare sunt prezentate acele profeții care se consideră a fi cele mai importante şi mai mai clare.
În privința naşterii lui Isus—
Isaia 7:14: “De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-I va pune numele Emanuel.”
Isaia 9:6: “Căci un copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: “Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”
Mica 5:2: “Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetățile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până la vremuri străvechi, până în zille veniciei.”
În privința slujirii şi a morții lui Isus—
Zaharia 9:9: “Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimolui! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe.”
Psalmul 22:16-18: “Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiți dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele: toate oasele aş putea să mi le număr. Ei, însă, pândesc şi mă privesc; îşi împart hainele mele între ei, şi trag la sorți pentru cămaşa mea”.
Probabil că cea mai clară profeție despre Isus este întreg capitolul 53 din Isaia.
Isaia 53:3-7 este pasajul cel mai clar: “Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa dela El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.”
Cele “şaptezeci şi şapte” profeţii din Daniel capitolul 9 au prezis data precisă când Isus, Mesia, va veni. Isaia 50:6 descrie cu acurateţe bătaia pe care Isus a îndurat-o. Zaharia 12:10 prezice “străpungerea “ lui Mesia, care a avut loc după ce Isus a murit pe cruce. Ar putea fi aduse mai multe exemple, dar acestea sunt suficiente. Cu siguranţă, Vechiul Testament prezice venirea lui Isus ca Mesia.
sursa: http://www.gotquestions.org/Romana/Hristos-prezentat-Vechiul-Testament.html