Răspuns: Jocurile de noroc pot fi definite ca “a risca bani pe ceva ce este la întâmplare, în încercarea de a-i înmulţi”. Biblia nu condamnă specific jocurile de noroc, pariurile sau loteria. Totuşi, Biblia ne avertizează să ne ferim de pasiunea pentru bani (1 Timotei 6:10; Evrei 13:5). De asemenea, Scriptura ne încurajează să ne ferim de încercările de a ne “îmbogăţii repede” (Proverbe 13:11; 23:5; Eclesiastul 5:10). Jocurile de noroc sunt concentrate pe dragostea de bani în cel mai evident mod şi, incontestabil, ele tentează cu promisiunea îmbogăţirii rapide şi uşoare.

Ce este greşit la jocurile de noroc? Jocurile de noroc sunt un subiect dificil, pentru că atunci când se practică numai ocazional şi cu moderaţie reprezintă o risipă de bani, dar nu sunt nepărat ceva negativ. Oamenii risipesc bani pe tot felul de activităţi. Jocurile de noroc nu sunt mai mult sau mai puţin o risipă de bani decât a vedea un film nepotrivit (în multe cazuri), a mânca mese scumpe care nu sunt necesare sau a achiziţiona un obiect inutil. În acelaşi timp, faptul că banii sunt risipiţi pe alte lucruri nu justifică jocurile de noroc. Banii nu ar trebui să fie risipiţi. Surplusul de bani ar trebui păstrat pentru nevoi ulterioare sau dăruiţi pentru lucrarea Domnului – nu pierduţi la jocuri.

Jocurile de noroc în Biblie: Biblia nu menţionează explicit persoane care joacă jocuri de noroc, dar menţionează termeni ca „noroc” sau „şansă”. Un exemplu în acest sens este tragerea la sorţi este folosită în Levitic pentru a alege între ţapul de jertfă şi ţapul ispăşitor. Iosua a tras la sorţi pentru a stabili împărţirea pământului între diferitele seminţii. Neemia a tras la sorţi pentru a hotărî cine va trăi înăuntrul zidurilor Ierusalimului şi cine nu. Apostolii au tras la sorţi pentru a stabili cine să fie înlocuitorul lui Iuda. Proverbe 16:33 afirmă: „Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul”. Nicăieri în Biblie norocul sau „şansa” nu sunt folosite pentru distracţie sau prezentate ca o practică acceptabilă pentru cei ce-L urmează pe Dumnezeu.

Cazinourile şi loteriile: Cazinourile folosesc tot felul de tactici de marketing pentru a ispiti jucătorul să rişte cât mai mulţi bani posibil. Acestea oferă adesea băuturi ieftine sau chiar gratis, ceea ce încurajează beţia şi implicit o abilitate scăzută de a lua decizii înţelepte. Într-un cazino, totul este gândit pentru a lua bani în sume mari şi a nu da nimic în schimb, în afară de plăceri trecătoare şi fără conţinut. Loteriile încearcă să se prezinte ca un mijloc de a susţine educaţia şi/sau programe sociale. Însă studiile arată că participanţii la loterie sunt în general cei care îşi pot permite cel mai puţin să cheltuie banii în acest fel. Seducţia „îmbogăţirii rapide” este o tentaţie prea mare pentru cei disperaţi, pentru a-i putea rezista. Şansele de a câştiga sunt infinitesimale, ceea ce duce la ruinarea multor vieţi.

De ce tacticile loteriei nu Îl onorează pe Dumnezeu: Mulţi oameni pretind că joacă la loterie sau jocuri de noroc pentru a dărui banii bisericii sau pentru un alt scop nobil. Acesta poate fi un motiv bun, însă realitatea este că puţini oameni folosesc câştigurile de la jocurile de noroc pentru scopuri evlavioase. Studiile arată că marea majoritate a câştigătorilor la loterie ajung, la câţiva ani după câştigarea unui premiu, într-o situaţie financiară mai rea decât înainte. Puţini, dacă este vreunul, dau într-adevăr banii pentru un scop bun. În plus, Dumnezeu nu are nevoie de banii noştri pentru a-Şi susţine lucrarea în lume. Proverbe 13:11 afirmă: „ Bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul, creşte.” Dumnezeu este suveran şi va acoperi nevoile bisericii prin mijloace oneste. Ar fi onorat Dumnezeu să primească donaţii de bani proveniţi din traficul de droguri sau furaţi într-un jaf bancar? La fel, Dumnezeu nu doreşte şi nici nu are nevoie de bani care au fost „furaţi” de la cei săraci prin tentaţia îmbogăţirii.

1 Timotei 6:10 ne spune: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.” Evrei 13:5 ne îndeamnă: „Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” Matei 6:24 proclamă: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt, sau va ţinea la unul şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona [zeul banilor].”

sursa: http://www.gotquestions.org/Romana/Biblia-jocuri-noroc.html

Facebook

Calatoria lunga

calatoria-lunga

Viata este o calatorie. Va veni clipa cand aceasta calatorie se va sfarsi fie in Rai, fie in Iad. Tu stii in ce directie mergi?

De ce plange Maria?

de ce plange Maria

Saraca Maria...inima ei este ranita chiar de catre cei care spun ca o iubesc. Stii tu de ce?

Creator sau mincinos


Cum a inceput lumea, cum a intrat pacatul in lume si de ce trebuie sa ne incredem in Domnul Isus Hristos.

Probleme cu inima

probleme-cu-inima

Toti ne nastem cu probleme la inima. Inima este mai mult decat muschi, vase de sange, nervi si tesuturi. Ti-ai verificat inima in ultimul timp?