În plus faţă de afirmaţiile specifice ale lui Isus legate de propria Sa identitate (vezi de asemenea întrebarea "Este Isus Dumnezeu?”), ucenicii Săi au recunoscut dumnezeirea lui Hristos.
Ei au afirmat că Isus avea dreptul de a ierta păcatele – ceva ce numai Dumnezeu poate face, întrucât păcatul este împotriva lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 5:31; Coloseni 3:13; cf. Psalmul 130:4; Ieremia 31:34). În strânsă legătură cu această ultimă afirmaţie, s-a spus de asemenea despre Isus că El este Cel care va "judeca viii şi morţii” (2 Timotei 4:1).
Toma strigat către Isus: "Domnul meu, şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20:28).
Pavel Îl numeşte pe Isus “marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor” (Tit 2:13), şi arată că înainte de întruparea Sa, Isus a existat ca parte a lui Dumnezeu (Filipeni 2:5–8).
Epistola către Evrei spune cu privire la Isus că: “Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci” (Evrei 1:8).
Ioan a spus de asemenea că: “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul [Isus] era Dumnezeu” (Ioan 1:1).
Alte exemple din Scriptură care ne învaţă despre dumnezeirea lui Hristos pot fi găsite în Apocalipsa 1:17; 2:8; 22:13; 1 Corinteni 10:4; 1 Petru 2:6–8; Psalmul 18:2; 95:1; 1 Petru 5:4; Evrei 13:20, însă chiar şi numai unul dintre acestea ar fi suficient pentru a arăta că Hristos a fost considerat ca Dumnezeu de către cei care L-au urmat.
Lui Isus I-au fost atribuite de asemenea titluri şi caracteristici care în Vechiul Testament erau în mod unic ale lui Iehova (numele formal al lui Dumnezeu). Titlul de “Răscumpărător” din Vechiul Testament (Psalmul 130:7; Osea 13:14) este utilizat deseori în Noul Testament când se vorbeşte despre Isus (Tit 2:13; Apocalipsa 5:9). Isus este de asemenea numit Emanuel ("Dumnezeu este cu noi" în Matei 1). În Zaharia 12:10, Iehova spune: “îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns.” Noul Testament aplică această profeţie la crucificarea lui Isus (Ioan 19:37; Apocalipsa 1:7). Dacă Iehova este Cel care a fost străpuns şi la care au privit, iar Isus a fost Cel străpuns şi la care au privit, atunci Isus este Iehova. Apostolul Pavel interpretează Isaia 45:22–23 aplicând aceste la Isus în Filipeni 2:10–11. Mai mult, numele lui Isus este utilizat alături de cel al lui Iehova în rugăciune: “Har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl, şi de la Domnul nostru Isus Hristos!” (Galateni 1:3; Efeseni 1:2). Dacă Isus nu ar fi Dumnezeu, atunci aceasta ar fi o blasfemie. Numele lui Isus apare alături de cel al lui Iehova în porunca lui Isus de a boteza “în numele [singular] al Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28:19; vezi de asemenea 2 Corinteni 13:14). În Apocalipsa, Ioan spune că toată creaţia Îl laudă pe Hristos (Mielul) – deci Isus nu este parte a creaţiei (Apocalipsa 5:13).
Lucruri care pot fi împlinite numai de către Dumnezeu sunt atribuite în mod egal lui Isus. Isus nu numai că a înviat morţi (Ioan 5:21; 11:38–44), şi a iertat păcate (Faptele Apostolilor 5:31; 13:38), dar El a creat şi susţine universul (Ioan 1:2; Coloseni 1:16-17)! Acest lucru este întărit şi mai mult atunci când cineva vrea să ia în considerare faptul că Iehova a spus că El a fost singur de-a lungul procesului de creaţie (Isaia 44:24). Mai mult, Hristos are toate atributele pe care numai Dumnezeu le poate avea: veşnicia (Ioan 8:58), omniprezenţa (Matei 18:20, 28:20), omniscienţa (Matei 16:21), omnipotenţa (Ioan 11:38-44).
Acum, este una să pretinzi a fi Dumnezeu sau să convingi pe cineva să creadă asta, şi alta să poţi şi demonstra că este adevărat. Ca demonstraţie a pretenţiei Sale de a fi Dumnezeu, Hristos a făcut o mulţime de miracole şi chiar a înviat dintre morţi. Iată numai câteva din minunile lui Iius: a transformat apa în vin (Ioan 2:7), a mers pe ape (Matei 14:25), a înmulţit obiecte fizice (Ioan 6:11), a vindecat orbi (Ioan 9:7), ologi (Marcu 2:3), şi alţi bolnavi (Matei 9:35; Marcu 1:40–42), şi chiar a înviat oameni dintre cei morţi (Ioan 11:43–44; Luca 7:11–15; Marcu 5:35). Mai mult, Hristos Însuşi a înviat dintre cei morţi. Fată de mitologia păgână cu aşa-zişi zei care mor şi învie, nimic asemănător învierii lui Hristos nu este revendicat cu asemenea seriozitate de către alte religii – şi nici o altă revendicare nu are atâtea confirmări extra-scripturale. Conform Dr. Gary Habermas, există cel puţin 12 evenimente istorice pe care chiar şi criticii necreştini de specialitate le admit că adevărate:
1. Isus a murit prin crucificare.
2. El a fost îngropat.
3. Moartea Sa a determinat pierderea speranţei şi despărţirea temporară a ucenicilor Săi.
4. Mormântul lui Isus a fost descoperit (sau se pretinde că ar fost descoperit) gol după numai câteva zile.
5. Ucenicii au crezut că au văzut pe Hristos înviat.
6. După aceasta, ucenicii au fost transformaţi din a fi plini de îndoială în credincioşi îndrăzneţi.
7. Acest mesaj a constituit centrul predicării în Biserica primară.
8. Acest mesaj a fost predicat în Ierusalim.
9. Biserica s-a născut şi a crescut ca rezultat al predicării acestui mesaj.
10. Ziua învierii, Duminica, a înlocuit Sabatul (Sâmbăta) ca zi principală de închinare.
11. Iacov, un sceptic, a fost convertit atunci când la rândul lui L-a văzut pe Isus înviat.
12. Pavel, în duşman al creştinismului, a fost convertit ca urmare a unei experienţe prin care el a crezut că L-a văzut pe Isus înviat.
Chiar dacă au existat persoane care au avut obiecţii cu privire la această listă specifică, numai o mică parte a lor sunt suficiente pentru a proba învierea şi formarea mesajului Evangheliei: moartea, îngroparea, învierea şi apariţiile lui Isus de după înviere (1 Corinteni 15:1-5). Chiar dacă pot exista teorii care să explice unul sau mai multe dintre evenimentele menţionate mai sus, învierea lui Hristos este suficientă şi acoperitoare. Criticii admit că ucenicii au pretins că L-au văzut pe Isus înviat. Nici minciunile şi nici halucinaţiile nu ar putea să transforme oamenii la fel cum învierea lui Isus a făcut-o. În primul rând, ce ar fi putut câştiga din asta? Creştinismul nu era popular în acea vreme şi cu siguranţă că nu le putea aduce nici un fel de avantaje materiale. În al doilea rând, mincinoşii nu sunt cele mai potrivite persoane pentru a fi martiri. Nu există nici o explicaţie mai bună pentru disponibilitatea ucenicilor de a muri în feluri cu adevărat oribile pentru credinţa lor decât învierea lui Hristos. Da, este adevărat că o mulţime de oameni mor pentru minciuni despre care ei cred că sunt adevăruri, însă nimeni nu este dispus să moară pentru ceva ce crede că este o minciună.
În concluzie: Hristos a pretins că este Iehova, El este Dumnezeu (nu doar "un dumnezeu" – ci Dumnezeu cel adevărat), cel care L-au urmat (Evrei care ar fi trebuit altfel să fie pedepsiţi de idolatrie) au crezut în El şi s-au raportat la El ca la Dumnezeu. Hristos a demonstrat dumnezeirea Sa prin minuni, inclusiv prin învierea din morţi. Nici o altă ipoteză nu poate explica aceste fapte.
sursa: http://www.gotquestions.org/Romana/dumnezeirea-Hristos.html
